și
Prim-ministrul Luca Niculescu a participat, joi, la Forumul Finanțe Digitale în Europa Centrală și de Est, organizat la București, unde a vorbit despre rolul di…
Curtea de Conturi a României a făcut, în 2025, 117 de plângeri penale în urma controalelor făcute la instituții și companii publice. Plângerile depuse la parche…
Jannik Sinner a jucat ultima dată la Wimbledon, competiție unde a câștigat trofeul. Fostul lider ATP trage tare să revină în circuitul mondial, dar spune că a s…
Vremea se va încălzi în Capitală joi şi vineri, până la 24 – 25 de grade, iar sâmbătă va reveni la valorile normale pentru această perioadă, potrivit prognozei …
Miklós Németh, ultimul prim-ministru al Ungariei din perioada comunistă, afirmă că a citit personal trei rapoarte scrise de mână, atribuite actualului premier V…
Familia unei fetiţe care a decedat în urmă cu 12 ani, la vârsta de 4 ani, după ce ar fi fost tratată necorespunzător la Spitalul municipal „Dimitrie Castroian” …
Cum ar arăta harta României cu doar 15 județe, pe modelul folosit la organizarea curților de apel și propus de Vicepreședintele PSD Dragoș Benea, coordonatorul …
Un ofițer rus de rang înalt a murit joi dimineață, după ce autoturismul în care se afla a explodat pe o șosea din Sankt Petersburg, relatează Ukrainska Pravda ș…
Un moment jenant pentru secretarul Apărării al Statelor Unite, Pete Hegseth, și pentru unii membri ai anturajului său, mustrați public de un soldat de gardă în …
Zeci de percheziții DIICOT au loc joi dimineață în mai multe județe, într-un dosar de evaziune fiscală în tranzacții cu motorină, transmite instituția într-un c…

